colnic

română

Etimologie

Din bulgară колник (kolnik), sârbo-croată kolnik („drum de țară), drum de care” < cola („car”), la fel cum latină carraria („cărare”) < carrum („car”) (Scriban, DEX, MDA).

Pronunție

• AFI: /kolˈnik/

Substantiv

Declinarea substantivului colnic
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	colnic	colnice
Articulat	colnicul	colnicele
Genitiv-Dativ	colnicului	colnicelor
Vocativ	colnicule	colnicelor

1. colină.
2. drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure.
3. loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș.

Cuvinte derivate

• colnicel

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ciclon

Referințe

• DEX '98 via DEX online