cosor

română

Etimologie

Din slavă (veche) kosorĩ, derivat de la kosa („coasă”) (Miklosich, Lexicon, 305; Cihac, II, 74; Conev 66; Vaillant, BL, XIV, 14).

Pronunție

• AFI: /koˈsor/

Substantiv

Declinarea substantivului cosor
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cosor	cosoare
Articulat	cosorul	cosoarele
Genitiv-Dativ	cosorului	cosoarelor
Vocativ	cosorule	cosoarelor

1. cuțit scurt, cu vârful încovoiat, întrebuințat în viticultură și în pomicultură.
2. plantă erbacee acvatică, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale prevăzute cu spini (Ceratophyllum demersum).

Cuvinte derivate

• cosorî

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• corso
• croso

Referințe

• DEX '98 via DEX online