română

Etimologie

Din slavă (veche) kronpu („mic”).

Pronunție

  • AFI: /krɨmˈpej/


Substantiv


Declinarea substantivului
crâmpei
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ crâmpei crâmpeie
Articulat crâmpeiul crâmpeiele
Genitiv-Dativ crâmpeiului crâmpeielor
Vocativ crâmpeiule crâmpeielor
  1. parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă.
  2. (despre fraze, gânduri etc.) fragment, frântură.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe