delniță

română

Din ucraineană дил'нyk'а (dil'nyc'a).

Declinarea substantivului delniță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	delniță	delnițe
Articulat	delnița	delnițele
Genitiv-Dativ	delniței	delnițelor
Vocativ	delniță	delnițelor

(în evul mediu, în țara românească) parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie.
(în evul mediu, în țara românească și în moldova) parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului.
Patru delnițe de fânaț.
(înv. și reg.) fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; (p.ext.) moșie, proprietate.