dijmă
română
Etimologie
Din latină decima, prin slavă dižma.
Pronunție
- AFI: /'diʒ.mə/
Substantiv
| Declinarea substantivului dijmă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | dijmă | dijme |
| Articulat | dijma | dijmele |
| Genitiv-Dativ | dijmei | dijmelor |
| Vocativ | ' | ' |
- dare care reprezintă a zecea parte din produsele principale, percepută de proprietarii feudali de la țăranii dependenți; (mai târziu) formă de erentă funciară feudală care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată.
- Dijma era o dare feudală în natură.
Sinonime
Cuvinte derivate