română

Variante

Etimologie

Din franceză intention < latină intentio, intentionis.

Pronunție

  • AFI: /in'ten.ʦi.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
intenție
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ intenție intenții
Articulat intenția intențiile
Genitiv-Dativ intenției intențiilor
Vocativ intenție intențiilor
  1. dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan.
  2. (jur.) atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele.

Locuțiuni

  • (loc.adv.) Cu intenție = intenționat, înadins.
  • Fără intenție = involuntar, fără să vrea.
  • (loc.conj.) Cu intenția să... (sau, #loc.prep.#, cu intenția de a... ) = cu gândul, în dorința de a...

Expresii

  • A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut
  • A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie


Traduceri

Referințe