caracter
română
Etimologie
Din franceză caractère < latină character.
Pronunție
- AFI: /ka.rak'ter/
Substantiv
| Declinarea substantivului caracter | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | caracter | caractere |
| Articulat | caracterul | caracterele |
| Genitiv-Dativ | caracterului | caracterelor |
| Vocativ | caracterule | caracterelor |
- ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.
- personalitate morală fermă.
- însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine.
- Om de caracter.
- individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară.
- trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism.
- Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare).
- caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online