caracter

română

Etimologie

Din franceză caractère < latină character.

Pronunție

• AFI: /ka.rak'ter/

Substantiv

Declinarea substantivului caracter
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	caracter	caractere
Articulat	caracterul	caracterele
Genitiv-Dativ	caracterului	caracterelor
Vocativ	caracterule	caracterelor

1. ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.
2. personalitate morală fermă.
3. însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine.

   Om de caracter.

4. individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară.
5. trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism.

   Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare).

6. caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp.

Cuvinte compuse

• comedie de caracter
• dans de caracter

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online