inventar
română
Etimologie
Din franceză inventaire < latină inventarium.
Pronunție
- AFI: /in.ven'tar/
Substantiv
| Declinarea substantivului inventar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | inventar | inventare |
| Articulat | inventarul | inventarele |
| Genitiv-Dativ | inventarului | inventarelor |
| Vocativ | inventarule | inventarelor |
- listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; (p.ext.) totalitatea acestor bunuri.
- (p.gener.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.).
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.vb.) A face inventarul = a inventaria.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online