mire

Vezi și : Mire, miré, mirė, mirë, mìre, míre, míře

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul „modifică pagina” și rezolvând următoarele probleme:
Dezvoltare în alte limbi

română

Etimologie

Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvânt derivat din neogreacă μύρον (mýron, „unsoare, mir”), confer mir, de ex., de la μυρόεις (myróeis, „miruit”), f. μυρόεσσα > (myróessa, „mireasă”).

Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, confer neogreacă στεφανώνω (stefanóno, „a încorona” și „a căsători”).

Derivația general admisă, din latină miles („soldat”) (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (confer Graur, BL, V, 105) dar confer voină. Celelalte ipoteze nu sunt convingătoare.

Pronunție

AFI: /ˈmi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului mire
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mire	miri
Articulat	mirele	mirii
Genitiv-Dativ	mirelui	mirilor
Vocativ	'	'