nărav
Etimologie
Din slavă (veche) nravŭ. Confer bulgară нърав (nărav).
Pronunție
- AFI: /nəˈrav/
Substantiv
| Declinarea substantivului nărav | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | nărav | năravuri |
| Articulat | năravul | năravurile |
| Genitiv-Dativ | năravului | năravurilor |
| Vocativ | năravule | năravurilor |
- obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
- (înv. și pop.) deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
- fire, temperament.
Cuvinte derivate
Expresii
- A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online