pantă

română

Etimologie

Din franceză pente.

Pronunție

• AFI: /'pan.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului pantă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	pantă	pante
Articulat	panta	pantele
Genitiv-Dativ	pantei	pantelor
Vocativ	pantă	pantelor

1. porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă.
2. unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală.

Locuțiuni

• (loc.adv. și adj.) În pantă = înclinat, pieziș.

Expresii

• A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către..

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online