Etimologie

Din latină praepōnĕre (după pune).

Pronunție

  • AFI: /pre'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
prepune
Infinitiv a prepune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
prepun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să prepună, prepuie
Participiu prepus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) (pop.) a bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva.
  2. a prevesti.
  3. (rar) a însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție.

Sinonime

Cuvinte derivate

Paronime


Traduceri

Referințe