speranță
Etimologie
Din italiană speranza < latină sperantia.
Pronunție
- AFI: /spe'ran.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului speranță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | speranță | speranțe |
| Articulat | speranța | speranțele |
| Genitiv-Dativ | speranței | speranțelor |
| Vocativ | ' | ' |
- sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe.
- Nu și-a pierdut speranța în mai bine.
- încredere în viitorul, în reușita cuiva.
- Toată speranță mea e în tine.
- persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari.
- X e speranța noastră.
Sinonime
- 1: credință, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință
- 2: nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăință
- 3: (înv.) sperare
Antonime
Cuvinte derivate
Expresii
- În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că...
- A avea speranță = a spera; a nădăjdui
- A nutri speranța = a spera în adâncul sufletului
- A pierde orice speranță = a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet
- Nu mai este nici speranță = totul este pierdut
Traduceri
sentiment
|
|