urgență
Etimologie
Din franceză urgence.
Pronunție
- AFI: /ur'ʤen.ʦə/
Substantiv
Declinarea substantivului urgență | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | urgență | urgențe |
Articulat | urgența | urgențele |
Genitiv-Dativ | urgenței | urgențelor |
Vocativ | urgență | urgențelor |
- însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă.
Locuțiuni
- (loc.adv.) De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online