înăbuși

română

Etimologie

Din în- + a năbuși.

Pronunție

• AFI: /ɨ.nə.bu'ʃi/

Verb

Conjugarea verbului înăbuși
Infinitiv	a înăbuși
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înăbuș
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înăbușe
Participiu	înăbușit
Conjugare	IV

1. (v.refl. tranz.) a nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca.
2. (v.tranz.) (despre buruieni) a împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi.
3. (v.tranz.) (fig.) a potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima.
4. (v.tranz.) a face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde.

   Și-a înăbușit un oftat.

Cuvinte derivate

• înăbușeală
• înăbușire
• înăbușit
• înăbușitor

Expresii

• A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online