română

Etimologie

Din a înșela + sufixul -ăciune.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
înșelăciune
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înșelăciune înșelăciuni
Articulat înșelăciunea înșelăciunile
Genitiv-Dativ înșelăciunii înșelăciunilor
Vocativ înșelăciune înșelăciunilor
  1. inducere în eroare, înșelătorie; (p.ext.) escrocherie, fraudă.
  2. (jur.) termen juridic care constă în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, cu scopul de a obține un avantaj material sau de altă natură de la cel înșelat; se confundă des cu înșelătorie.


Traduceri

Referințe