înșelăciune

română

Etimologie

Din a înșela + sufixul -ăciune.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ʃe.ləˈʧju.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului înșelăciune
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înșelăciune	înșelăciuni
Articulat	înșelăciunea	înșelăciunile
Genitiv-Dativ	înșelăciunii	înșelăciunilor
Vocativ	înșelăciune	înșelăciunilor

1. inducere în eroare, înșelătorie; (p.ext.) escrocherie, fraudă.
2. (jur.) termen juridic care constă în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, cu scopul de a obține un avantaj material sau de altă natură de la cel înșelat; se confundă des cu înșelătorie.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online
• Codul Penal art. 244