termen
Etimologie
Din latină termen, terminis (cu unele sensuri după franceză terme).
Pronunție
- AFI: /'ter.men/
Substantiv
Declinarea substantivului termen | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | termen | termene |
Articulat | termenul | termenele |
Genitiv-Dativ | termenului | termenelor |
Vocativ | termenule | termenelor |
- dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc.
- condiție, clauză într-un tratat, într-un acord.
- interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva.
- (înv.) limită, hotar, sfârșit.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută.
- (loc.adv.) În termen de... = în timp de...
Traduceri
Traduceri
Substantiv
Declinarea substantivului termen | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | termen | termeni |
Articulat | termenul | termenii |
Genitiv-Dativ | termenului | termenilor |
Vocativ | termenule | termenilor |
- cuvânt; expresie.
- (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport.
- fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate.
Locuțiuni
- În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi.
- A fi în termen = a-și face stagiul militar.
Expresii
- (fig.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online