română

Etimologie

Din a ține (după franceză tenue).

Pronunție

  • AFI: /ʦi'nu.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ținută
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ținută ținute
Articulat ținuta ținutele
Genitiv-Dativ ținutei ținutelor
Vocativ ținută ținutelor
  1. atitudine, poziție pe care o dă cineva corpului său.
  2. fel de a fi sau de a se comporta față de cineva sau de ceva; comportare, atitudine.
  3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p.ext.) îmbrăcăminte, costum, uniformă.
  4. (fon.) poziția pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor.

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe