brăcinar

română

Etimologie

Din brăcină (regionalism pentru „cingătoare” < latină) + sufixul -ar.

Pronunție

• AFI: /brə.ʧi'nar/

Substantiv

Declinarea substantivului brăcinar
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	brăcinar	brăcinare
Articulat	brăcinarul	brăcinarele
Genitiv-Dativ	brăcinarului	brăcinarelor
Vocativ	brăcinarule	brăcinarelor

1. șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
2. vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online