cămin

română

Etimologie

Din neogreacă ϰάμινος (káminos), ϰαμίνη (kamíni), poate prin intermediul slavă (veche) kamina.

Cuvântul grec a trecut în latină caminus, de unde provensală camin, franceză cheminée (> spaniolă chimenea), italiană cammino. Cuvântul român poate proveni la fel de bine din slavă, ca și din latină sau din greacă.

Pronunție

• AFI: /kə'min/

Substantiv

Declinarea substantivului cămin
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cămin	căminuri
Articulat	căminul	căminurile
Genitiv-Dativ	căminului	căminurilor
Vocativ	căminule	căminurilor

1. sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă.
2. cuptor, vatră.
3. coș pe unde iese fumul; horn.
4. (fig.) casă părintească; (p.ext.) familie.
5. denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural.
6. încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal.

Cuvinte derivate

• căminist

Cuvinte compuse

• cămin de copii
• cămin studențesc
• cămin cultural
• cămin școală
• cămin spital

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cănim
• cinam
• macin
• mânci

Referințe

• DEX '98 via DEX online