măcina
Vezi și : macina, macină, măcină |
Etimologie
Din latină machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri.
Pronunție
- AFI: /mə.ʧiˈna/
Verb
Conjugarea verbului (se) măcina | |
Infinitiv | a (se) măcina |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) macin |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) macine |
Participiu | măcinat |
Conjugare | I |
- (v.tranz.) a preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte.
- (adesea fig.) a fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca.
- Apa macină malul.
- (v.refl.) a se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acțiunea unor factori nocivi).
- Zidurile se macină.
- (fig.) a chinui, a consuma, a distruge.
- (fig.) a examina sau a medita îndelung.
Sinonime
- 1: frământa
- 2: ruina, (se) mânca, (se) roade, (se) săpa, (se) scobi
- 3: distruge
- 4: chinui, consuma, zbate, zbuciuma
- 5: rumega, depăna
Cuvinte derivate
Traduceri
a mărunți, a pulveriza
|
|
a pisa, a sfărâma
|
|
Etimologie
Din măcina.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru măcina.