traseu

română

Etimologie

Din franceză tracé.

Pronunție

• AFI: /tra'sew/

Substantiv

Declinarea substantivului traseu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	traseu	trasee
Articulat	traseul	traseele
Genitiv-Dativ	traseului	traseelor
Vocativ	traseule	traseelor

1. drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută.
2. linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc.
3. drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă.
4. drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• estuar
• auster
• retușa
• sature
• sărute

Referințe

• DEX '98 via DEX online