Variante de scriere Vezi și : Cara, cara, câră

română

Etimologie

În general, este considerat derivare de la un latină *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația latină nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, franceză charrier, spaniolă (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu latină chalāre („a coborî”), de unde italiană calare, spaniolă calar (REW 1487). Din română provine bulgară карам (karam, „a conduce”).

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
(se) căra
Infinitiv a (se) căra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) car
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) care
Participiu cărat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari).
    Doi sanitari cară bolnavul.
  2. (v.refl.) (rar) a se duce dintr-un loc în altul.
  3. (fam.) a pleca repede (și pe furiș) de undeva.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat
  • A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva
  • A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie
  • Cară-te! = pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!


Traduceri

Referințe