căra
 Vezi și : Cara, cara, câră
|
română
Etimologie
În general, este considerat derivare de la un latină *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația latină nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, franceză charrier, spaniolă (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu latină chalāre („a coborî”), de unde italiană calare, spaniolă calar (REW 1487). Din română provine bulgară карам (karam, „a conduce”).
Pronunție
- AFI: /kə'ra/
Verb
| Conjugarea verbului (se) căra | |
| Infinitiv | a (se) căra |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) car |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) care |
| Participiu | cărat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari).
- Doi sanitari cară bolnavul.
- (v.refl.) (rar) a se duce dintr-un loc în altul.
- (fam.) a pleca repede (și pe furiș) de undeva.
Sinonime
- 1: duce, purta, transporta, (reg.) cărăbăni, (înv.) podvodări, transportarisi
- 3: pleca, se cărăbăni; fugi
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Expresii
- A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat
- A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva
- A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie
- Cară-te! = pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!
Traduceri
a duce dintr-un loc în altul
|
|