cavaler
Etimologie
Din italiană cavaliere, franceză cavalier, chevalier, prin intermediul rusă кавалeр (kavaler).
Pronunție
- AFI: /ka.va'ler/
Substantiv
Declinarea substantivului cavaler | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | cavaler | cavaleri |
Articulat | cavalerul | cavalerii |
Genitiv-Dativ | cavalerului | cavalerilor |
Vocativ | cavalerule | cavalerilor |
- (în Roma antică) membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial.
- (în evul mediu) titlu de nobil conferit (inițial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui.
- titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios.
- titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante.
- călăreț.
- (adesea adjectival) om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor.
- (pop.) tânăr necăsătorit, holtei, burlac.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
titlu de nobil
|
|
titlu onorific
|
|
călăreț
|