ordin
Etimologie
Din franceză ordre < latină ordo, ordinis.
Pronunție
- AFI: /'or.din/
Substantiv
| Declinarea substantivului ordin | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ordin | ordine |
| Articulat | ordinul | ordinele |
| Genitiv-Dativ | ordinului | ordinelor |
| Vocativ | ordinule | ordinelor |
- dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă.
- (concr.) act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu.
- decorație superioară medaliei.
- categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei.
- sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat.
- comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective.
- comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice.
- rang, categorie (după importanță).
- (înv.) ordine, categorie, domeniu.
- regulă, ordine.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva
- Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva
- La ordin! = vă stau la dispoziție
- De ordin (ul) ... = cu caracter (de)..
- De prim (ul) ordin = de prim (ul) rang
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online