cetățean
Etimologie
Din franceză veche citezein sau din cetate + sufixul -ean.
Pronunție
- AFI: /ʧe.tə'ʦe̯an/
Substantiv
| Declinarea substantivului cetățean | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cetățean | cetățeni |
| Articulat | cetățeanul | cetățenii |
| Genitiv-Dativ | cetățeanului | cetățenilor |
| Vocativ | cetățeanule, cetățene | cetățenilor |
- locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat.
- Cetățean al unui stat.
- Cetățeni cu drepturi egale.
- (la vocativ) termen oficial de adresare; cuvânt cu care este adresată o persoană al cărei nume nu este cunoscut.
Sinonime
- (jur.) supus
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
persoană care face parte din populația stabilă a unui stat
|
|