Etimologie

Origine disputată. Se presupune o proveniență din latină *vocŭlāre („a striga”), de la vocŭla, („voce”).

Este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, („a fi transportat de încântare bahică”), și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila”.

Alternativ este vorba despre un cuvânt autohton, în legătură cu albaneză bukur („frumos”).

Pronunție

  • AFI: /bu.ku'ra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) bucura
Infinitiv a (se) bucura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) bucur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) bucure
Participiu bucurat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a fi cuprins de bucurie.
    S-a bucurat mult de vestea aflată.
  2. (v.tranz.) a produce cuiva o bucurie.
    Peisajul îi bucură sufletul.
  3. a avea la îndemână.
  4. (peior.) a încercaprofite de ceva.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe