Etimologie

Din latină collegium, franceză collège.

Pronunție

  • AFI: /koˈle.ʤju/


Substantiv


Declinarea substantivului
colegiu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ colegiu colegii
Articulat colegiul colegiile
Genitiv-Dativ colegiului colegiilor
Vocativ colegiule colegiilor
  1. organ de conducere colectivă a ministerelor și a altor organe centrale ale administrației de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituții, care examinează și hotărăște asupra problemelor de competența acestora.
  2. colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
    Colegiu penal.
    Colegiu civil.
    Colegiu disciplinar.
  3. organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei.
  4. reuniune de persoane egale în funcție.
    Colegiu de cardinali.
    Colegiu preoțesc.
  5. (în roma antică) corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate.
  6. categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupație.
  7. instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state.

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe