corespondență

română

Variante

• corespondință

Etimologie

Din franceză correspondance.

Pronunție

• AFI: /ko.res.pon'den.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului corespondență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	corespondență	corespondențe
Articulat	corespondența	corespondențele
Genitiv-Dativ	corespondenței	corespondențelor
Vocativ	corespondență	corespondențelor

1. schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane.
2. totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane.
3. conținutul unei scrisori.
4. relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc.
5. raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie.
6. (lingv.) raport constant existent între două unități lingvistice.
7. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime.

Cuvinte compuse

• corespondența timpurilor
• corespondența conturilor

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online