descompune

română

Din des- + compus (după franceză décomposer).

Conjugarea verbului descompune
Infinitiv	a descompune
Indicativ prezent pers. 1 sg.	descompun
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să descompuie
Participiu	descompus
Conjugare	III

(v.tranz.) a desface în părțile componente.
(v.refl.) (fig.) a se destrăma, a se dezmembra.
(v.refl.) (despre materii și corpuri organice) a se altera, a se strica; a putrezi.
(v.refl.) (fig.) (despre oameni) a-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta.