disgrace
 Vezi și : disgrâce
|
(English)
Etimologie
Din franceza medie disgracier, confer italiană disgrazia.
Pronunție
- AFI: /dɪs'ɡɹeɪs/
Substantiv
disgrace, pl. disgraces
- dizgrație
- rușine
- He's an utter disgrace!
- ocară, umilire, înfruntare, defăimare, jignire
- (înv.) discreditare
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Verb
| Conjugarea verbului to disgrace | |
| Infinitiv | to disgrace |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
disgraces |
| Trecut simplu | disgraced |
| Participiu trecut | disgraced |
| Participiu prezent | disgracing |