ocară

română

Etimologie

Din a ocărî (derivat regresiv).

Pronunție

• AFI: /o'ka.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului ocară
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ocară	ocări
Articulat	ocara	ocările
Genitiv-Dativ	ocării	ocărilor
Vocativ	ocară	ocărilor

1. (pop.) vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare.

Locuțiuni

• (loc.adj.) De ocară = compromițător, jignitor, rușinos.

Expresii

• A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite
• (rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu..

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online