rușine
Etimologie
Din latină roseus.
Pronunție
- AFI: /ru'ʃi.ne/
Substantiv
| Declinarea substantivului rușine | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | rușine | rușini |
| Articulat | rușinea | rușinile |
| Genitiv-Dativ | rușinii | rușinilor |
| Vocativ | rușine | rușinilor |
- sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.
- rezervă, modestie, reținere.
- timiditate, sfiiciune.
- ocară, batjocură, ofensă.
- motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință.
- (pop.) denumire a organului genital la om și la animale.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adj. și adv.) Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie.
Expresii
- A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, = se spune când cineva se simte foarte rușinat
- N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), = se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat
- A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă
- A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor
- (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos
- A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva
Traduceri
Traduceri
|
neerlandeză: schaamte (Nederlands) |
Referințe
- DEX '98 via DEX online