diviniza

română

Etimologie

Din franceză diviniser.

Pronunție

• AFI: /di.vi.ˈni.za/

Verb

Conjugarea verbului diviniza
Infinitiv	a diviniza
Indicativ prezent pers. 1 sg.	divinizez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să divinizeze
Participiu	divinizat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a proslăvi.
2. a trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină, a deifica.

   În antichitate, unii eroi erau divinizați.

Sinonime

• 1: zeifica
• 2: (livr.) apoteoza, adora

Cuvinte derivate

• divin
• divinitate
• divinizare
• divinizat

Traduceri

a zeifica; a adora

engleză: divinize/divinise (English) franceză: diviniser (français)

suedeză: förgudliga (svenska) turcă: tanrılaştırmak (Türkçe)

Referințe

• DEX online