eres

română

Etimologie

Din slavă (veche) eresĩ.

Pronunție

• AFI: /e'res/

Substantiv

Declinarea substantivului eres
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	eres	eresuri
Articulat	eresul	eresurile
Genitiv-Dativ	eresului	eresurilor
Vocativ	eresule	eresurilor

1. credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare.
2. (fig.) ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); (p.ext.) rătăcire, păcat.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online