esență
Etimologie
Din franceză essence < latină essentia.
Pronunție
- AFI: /e'sen.ʦə/
Substantiv
Declinarea substantivului esență | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | esență | esențe |
Articulat | esența | esențele |
Genitiv-Dativ | esenței | esențelor |
Vocativ | esență | esențelor |
- ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii.
- lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație.
- substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar.
- varietate de arbori care alcătuiesc o pădure.
- varietate de lemn.
Locuțiuni
- (loc.adv.) În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online