fanfare
 Vezi și : Fanfare, fanfaré
|
română
Etimologie
Din fanfară.
Pronunție
- AFI: /fanˈfa.re/
Substantiv
- forma de plural nearticulat pentru fanfară.
engleză
(English)
Etimologie
Împrumutat din franceză fanfare.
Pronunție
Substantiv
fanfare, (nenumărabil și numărabil; pl. fanfares)
- (muz., numărabil) fanfară
- They played a short fanfare to announce the arrival of the king.
- (p.ext., nenumărabil) celebrare
- The town opened the new library with fanfare and a speech from the mayor.
Sinonime
- 2: celebration
Cuvinte apropiate
Verb
| Conjugarea verbului to fanfare | |
| Infinitiv | to fanfare |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
fanfares |
| Trecut simplu | fanfared |
| Participiu trecut | fanfared |
| Participiu prezent | fanfaring |
- a suna o fanfară
- (muz.) a înfrumuseța cu fanfare
- a imita o fanfară
- (p.ext.) a introduce cu surle și trâmbițe
Referințe
franceză
(français)
Etimologie
Atestat în 1532 (Rabelais); probabil o formație onomatopeică.
Pronunție
- AFI: /fɑ̃.faʁ/
Substantiv
fanfare f., fanfares pl.
Cuvinte derivate
Etimologie
Din fanfarer.
Verb
- forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru fanfarer.
- forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru fanfarer.
- forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru fanfarer.
- forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru fanfarer.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru fanfarer.
Referințe
italiană
(italiano)
Etimologie
Din fanfara.
Pronunție
- AFI: /fanˈfare/
Substantiv
- forma de plural pentru fanfara.
neerlandeză
Etimologie
Împrumutat din franceză fanfare.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului fanfare | ||
| f.m. | Singular | Plural |
| Substantiv | fanfare | fanfares, fanfaren |
| Diminutiv | fanfaretje | fanfaretjes |