muzică
Etimologie
Din latină musica < greacă μουσική (τέχνη) ("(arta) muzelor").
Pronunție
- AFI: /ˈmu.zi.kə/
Substantiv
Declinarea substantivului muzică | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | muzică | muzici |
Articulat | muzica | muzicile |
Genitiv-Dativ | muzicii | muzicilor |
Vocativ | ' | ' |
- arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică.
- Muzica se aude până departe.
- știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei.
- (adesea fig.) creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale.
- orchestră.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- (fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal
Traduceri
artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente și atitudini
|
|