Etimologie

Din verbul a (se) frământa.

Pronunție

  • AFI: /frə.mɨn'ta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
frământare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ frământare frământări
Articulat frământarea frământările
Genitiv-Dativ frământării frământărilor
Vocativ ' '
  1. acțiunea de a (se) frământa și rezultatul ei.
    Frământarea aluatului.
  2. umblet, neastâmpăr; p. ext. agitație, tulburare (cauzate de mișcări sociale).
    Din nimic s-a stârnit o frământare.
  3. neliniște sufletească, zbucium, chin.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe