indicativ

română

Etimologie

Din franceză indicatif < latină indicatiws.

Pronunție

• AFI: /in.di.ka'tiv/

Adjectiv

Declinarea adjectivului indicativ
	Singular	Plural
Masculin	indicativ	indicativi
Feminin	indicativă	indicative
Neutru	indicativ	indicative

1. (rar) care indică, care îndrumă.

Cuvinte compuse

• mod indicativ

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului indicativ
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	indicativ	indicative
Articulat	indicativul	indicativele
Genitiv-Dativ	indicativului	indicativelor
Vocativ	indicativule	indicativelor

1. tot ceea ce servește pentru a indica ceva.
2. denumire convențională atribuită unităților militare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic.
3. semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune).

Cuvinte compuse

• indicativ de apel

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online