mărăcine

română

Variante

Etimologie

Origine incertă.

Pare să provină din latină mălĭtia („răutate”), cu semantismul ca în spaniolă maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), confer macedoromână marițire („a se înrăutăți”) (Capidan, Dacor., II, 627); sufixul ar fi -ciune, ca în variante.

Se consideră în general că reprezintă un latină *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din latină marra („spin”) (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), confer albaneză mërqinje (Philippide, II, 722; însă pare să provină din română), albaneză murris („spin”); italiană marruca („mur”); dar derivarea este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629).

Derivare din latină este probată de fonetismul din macedoromână. Latină *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin derivarea dintr-un idiom anterior indoeuropean (Lahovary 334).

Pronunție

AFI: /mə.rə'ʧi.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului mărăcine
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mărăcine	mărăcini
Articulat	mărăcinele	mărăcinii
Genitiv-Dativ	mărăcinelui	mărăcinilor
Vocativ	mărăcine	mărăcinilor