mărgea
română
Etimologie
Din latină margella, „mărgică” cu schimbare de sufixul.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului mărgea | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mărgea | mărgele |
| Articulat | mărgeaua | mărgelele |
| Genitiv-Dativ | mărgelei | mărgelelor |
| Vocativ | mărgea | mărgelelor |
- boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte.
- (la pl.) protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
- (în forma mărgică) numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica).
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online