plată
română
Etimologie
Din slavă (veche) plata.
Pronunție
- AFI: /'pla.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului plată | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | plată | plăți |
| Articulat | plata | plățile |
| Genitiv-Dativ | plății | plăților |
| Vocativ | plată | plăților |
- faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare.
- sistem, mod după care se plătește.
- sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc.
- răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele.
Cuvinte derivate
Expresii
- A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită
- A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place
- A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online