poanson
română
Etimologie
Din franceză poinçon.
Pronunție
- AFI: /po̯an'son/
Substantiv
| Declinarea substantivului poanson | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | poanson | poansonuri |
| Articulat | poansonul | poansonurile |
| Genitiv-Dativ | poansonului | poansonurilor |
| Vocativ | poansonule | poansonurilor |
- unealtă alcătuită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc.
- instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii.
- piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică.
- unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online