politețe

română

Variante

• politeță

Etimologie

Din franceză politesse.

Pronunție

• AFI: /po.li'te.ʦe/

Substantiv

Declinarea substantivului politețe
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	politețe	politeți
Articulat	politețea	politețile
Genitiv-Dativ	politeții	politeților
Vocativ	politețe	politeților

1. atitudine, comportare conformă cu buna-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate.
2. ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc.
3. (fam.; la pl.) cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (exagerată a) cuiva față de cineva.

Cuvinte compuse

• pronume personal de politețe, pronume posesiv de politețe

Locuțiuni

• (loc.adj.) De politețe =
  • care exprimă politețe.
  • politicos, amabil; protocolar.
• (loc.adv.) Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online