regulă
română
Etimologie
Din latină regula, italiană regola (cu unele sensuri după franceză règle).
Pronunție
- AFI: /'re.gu.lə/
Substantiv
| Declinarea substantivului regulă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | regulă | reguli |
| Articulat | regula | regulile |
| Genitiv-Dativ | regulii | regulilor |
| Vocativ | regulă | regulilor |
- normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept.
- mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune.
- obicei, linie de conduită, principiu conducător.
- rânduială, ordine; regularitate.
- (pop.) menstruație.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) De regulă = de obicei, în mod obișnuit.
- În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine.
- În toată regula = după toate regulile, în lege.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online