sonaglio

italiană

(italiano)

Etimologie

Din provensală veche sonalh, care provine din latină populară *sonacŭlum < sonare („a suna, a răsuna”).

Pronunție

• AFI: /soˈnaʎo/

Substantiv

sonaglio m., sonagli pl.

1. (agr.) clopoțel (care se agață de gâtul unor animale)
2. (jucărie) jucărie pentru bebeluși asemănătoare cu maracasul; bâzâitoare, sfârâitoare

Sinonime

• 1: (rar) bubbolo

Cuvinte derivate

• sonagliato
• sonagliera
• sonaglietto
• sonaglino
• sonagliuccio, sonagliuzzo

Cuvinte compuse

• serpente a sonagli

Referințe

• Treccani.it
• Wiktionary
• Wikizionario