steag
română
Etimologie
Din rusă steag < slavă stĕgŭ.
Pronunție
- AFI: /ste̯ag/
Substantiv
| Declinarea substantivului steag | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | steag | steaguri |
| Articulat | steagul | steagurile |
| Genitiv-Dativ | steagului | steagurilor |
| Vocativ | steagule | steagurilor |
- drapel; fanion.
- Steag olimpic.
- (fig.) doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social.
- (înv.) unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați.
- În vechea organizare a armatei, steagul avea aproximativ efectivul unei companii.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa
- A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula
- A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie
- A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda
Traduceri
drapel
|
|