tabu

română

Etimologie

Din franceză tabou.

Pronunție

• AFI: /ta'bu/

Substantiv

Declinarea substantivului tabu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tabu	tabuuri
Articulat	tabuul	tabuurile
Genitiv-Dativ	tabuului	tabuurilor
Vocativ	tabuule	tabuurilor

1. interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; (fig.) persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc.
2. fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt și de înlocuire a lui cu un altul, din superstiție sau din pudoare; interdicție de limbaj.

Cuvinte derivate

• tabuism
• tabuistic

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• băut

Referințe

• DEX '98 via DEX online