română

Etimologie

Din latină torta (< torquere).

Pronunție

  • AFI: /'to̯ar.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
toartă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ toartă toarte, torți
Articulat toarta toartele, torțile
Genitiv-Dativ toartei, torții toartelor, torților
Vocativ toartă toartelor, torților
  1. parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna.
  2. verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect.
  3. urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge).
  4. dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Anagrame

Referințe