toartă

română

Etimologie

Din latină torta (< torquere).

Pronunție

• AFI: /'to̯ar.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului toartă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	toartă	toarte, torți
Articulat	toarta	toartele, torțile
Genitiv-Dativ	toartei, torții	toartelor, torților
Vocativ	toartă	toartelor, torților

1. parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna.
2. verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect.
3. urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge).
4. dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel.

Cuvinte derivate

• tortar
• tortiță

Cuvinte compuse

• toarta cerului, torțile cerului

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) (fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• oțărât

Referințe

• DEX '98 via DEX online